Un cutremur cu magnitudinea de 2,2 pe scara Richter s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Deși a înregistrat deja un avantaj important în cursa pentru vaccinuri, aprobând deja un al treilea vaccin autohton împotriva COVID-19, Rusia nu stă la fel de bine în privința numărul de persoane vaccinate.
Riscul de îmbolnăvire cu noul COVID-19 a scăzut cu 95,8% în rândul persoanelor care au primit ambele doze cu vaccinul Pfizer, a anunțat sâmbătă, 20 februarie, Ministerul Sănătății din Israel.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a transmis miercuri un mesaj de conciliere neașteptat către Statele Unite, declarând că interesele comune ale țării sale și ale SUA contrabalansează diferențele dintre cele două țări.
Scene violente au avut loc la Reșița, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 20 februarie, când o femeie aflată sub influența alcoolului și-a bătut rudele cu pumnii și picioarele! Chiar dacă mai mulți jandarmi s-au deplasat la locul incidentului, femeia nu s-a calmat până când nu a fost încătușată.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că minerii de la Lupeni, care s-au blocat în subteran din cauza restanțelor salariale, își vor primi salariile „în prima jumătate a săptămânii viitoare”.
Directorul Autorității Naționale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, trage un semnal de alarmă înainte de 1 Martie și de „Luna Femeii”, avertizându-i pe consumatori să fie atenți la produsele contrafăcute.
Medicul Tudor Ciuhodaru este de părere că strategia de combatere a pandemiei de COVID-19 în România trebuie schimbată.